sentimente.., in sfarsit:)

Am plecat, dar sunt chiar aici; Cum?! simplu...atat de simplu incat nu poti vedea...mereu cautam lucruri prea complicate acolo unde nu sunt de fept...
Deci, am plecat dar sunt chiar aici;Cum?! simplu! Te'am adunat in mine,bucata cu bucata te'am asamblat, esti o prezenta nelipsita din mine!Unde erau lipsuri am rupt raze de soare; unde erau gauri am lipit stele; unde erau enigme am presarat mister; unde erau arsuri de furie si dureri am bandajat cu dragoste. Va dura prea mult pana mi te va lua cineva, unii se vor plictisii, altii vor abandona dar nimeni nu va reusii sa mi te ia, pe tine sau imaginea ta perfecta pe care am creat'o.
Si totusi, am plecat dar sunt aici; Cum?! Simplu!! Cand am plecat mi'am luat ochii dar ti'am lasat privirea; mi'am luat mainile dar ti'am lasat imbratisarea; mi'am luat buzele dar ti'am lasat sarutul; mi'am luat vocea dar ti'am lasat cuvintele. A fost ordin de sus, de la Nemurire.. nu ai ce sa faci, nu ne'am putut impotrivi si nici nu cred ca am vrut, oricat de rebele erau sufletele noastre.
Ma opresc aici...desi mai erau multe de spus..de scris..de trait; Dar restul nu se spune, de tine, se memoreaza si se pastreaza sa pavez acel gol din locul tau cand nu esti , pentru ca meriti...

Am cautat iubirea...

Am cautat iubireaca pe o cetate sfanta,
ca pe un cer de cantec in lumea de dureri.
Am dat navala-n viata spre tot ce ochiu-ncanta.
Si-am intalnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa,
ca pe-un pamant edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei : "Ramai, esri prea frumoasa!"
Si-am strabatut pamantul,dar pacea n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart in tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic.Dar dintr-o primavara,
am intalnit in cale deodata un drumet.
Pe umerii sai trudici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie intampinand batjocuri,
lasand sa-i rupa cainii din haina cete-un fald.
Urca pe colti de stanca.Si-n urma lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sange cald.

Si totusi in privire avea un cer de taina
cum n-am mai vazut in lume in ochii nimanui.

Si-am vrut sa-i zmulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult mai grea ca plumbul era povara lui.

M-am ridicat degraba si l-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara in sarcina a strans.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.

Caci se vedea-n povara un clocot de cloaca,
un clocotit de drojdii,un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred in lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei lui fapturi.

-Dar unde duci, straine, povara ta ciudata,
povara de osanda sub care-atat te-apleci?
am intebat drumetul.Si El mi-a spus in soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...

-Dar tu?,vorbi strainul, urcand incet privirea,
dar tu pe cine cauti innourat si crunt?
-Eu...am soptit in sila, eu ...cautam iubirea...
-Iubirea?...fu raspunsul strainului.Eu sunt...




Costache Ioanid -Taine